luni, 3 august 2015

De ce moneda noastra se cheama LEU



Istoria leului romanesc incepe cu secolul al XVII-lea cand in Principatele dunarene se foloseau ca moneda taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Aceasta moneda a fost folosita in Tarile Romane pana in a doua jumatate a secolului XVIII si chiar dupa ce talerul fusese scos din uz, el inca reprezenta o unitate de calcul imaginara sub numele de “leu”, la care se raportau toate preturile in anii ce au urmat.


Mai este de mentionat ca moneda nationala a vecinilor nostri de peste Dunare este leva care in traducere inseamna tot “leu”, tradand aceeasi origine ca cea a leului romanesc. De la löwenthaler, pronuntat daler, vine si denumirea monedei SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au inceput sa fie folosite cateva zeci de tipuri de valuta straina. Prin Regulamentele Organice din 1831 si 1832 s-a hotarat utilizarea unui numar restrans de monede, printre ele aflandu-se una austriaca, numita zwanziger. La noi era cunoscuta drept sfantul de argint, sau mai simplu, doar sfant. Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un sfant”.

O alta moneda era paraua otomana. Expresia de rigoare ”nu face doua parale” vine de la faptul ca moneda avea o valoare redusa si era confectionata din material prost, astfel ca o folosire intensa o tocea si monezile chiar se lipeau unele de altele.

Leul devine oficial moneda a romanilor pe 16 septembrie 1835 cand domnul Tarii Romanesti, Alexandru Ghica, instituie ca moneda a tarii, leul, unitate teoretica de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impoziele se calculau in lei, dar se plateau in moneda straina. In Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit in 1835 sa bata moneda, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal sa aiba propria moneda, deoarece ar fi fost un semn al independentei. Dupa unirea Principatelor si Cuza a tatonat ideea unei monede nationale, care urma sa se numeasca roman sau romanat, dar Inalta Poarta Otomana s-a opus.

Inca din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a insarcinat pe consulul francez la Iasi, Victor Place, sa negocieze baterea unor bani romanesti la monetaria din Paris. Acestea urmau sa se numeasca „romani”. Un roman ar fi cantarit 5 grame de argint si ar fi fost impartit in 100 de „sutimi”, ca moneda divizionara. Ion Heliade Radulescu a propus numele de „romanat”, dupa modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a batut totusi o moneda de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat.

In 1864, dupa ce Cuza a impus regimul sau autoritar, chestiunea a fost reluata si s-au batut cateva monede de proba. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului si inscriptia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse in circulatie niciodata. O astfel de moneda poate fi vazuta la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti.

[sursa articol]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu